Se pare că boala e molipsitoare, având în vedere că am luat-o şi eu pe urmele unor posesori de bloguri pe care-i citeam regulat (pe vremea când scriau) şi am cam dispărut ca măgaru-n ceaţă. Sau, mă rog, ca internautul pe Twitter, având în vedere că pe-acolo pierd timpul alocat frunzăririi spaţiului vevevistic.
Probabil că o să reapar cu oareşce aiureli din când în când pe-aici, dacă tot n-a vrut să cumpere nimeni acest superb domeniu. Deşi, dacă stau să mă gândesc un pic, decât să mă conversez pe teme stupide cu piscine şi fose septice, mai bine dispar liniştit prin meandrele concretului twitteristic. Adică aici, pentru cine foloseşte şi vrea să-mi urmărească micro-aiurelile.