“The land of bad choices” cred că era mult mai potrivit ca slogan. Pentru că avem prostul obicei de a alege, o dată la 4 sau 5 ani, numai personaje ciudate, care ne promit marea cu sarea în campanii, la TV sau pe afiÅŸele care urâţesc ÅŸi murdăresc mai rău oraÅŸul, după care uită complet toate promisiunile ÅŸi-ÅŸi văd liniÅŸtiÅ£i de cosmetizarea imaginii pentru accederea la o funcÅ£ie superioară, ceva mai aproape de ciolan.
Turismul din România e vai de mama lui, în timp ce preţurile cresc de la an la an. O cameră la un hotel de 3 stele mizer, care anul trecut costa 155 lei/noapte, acum costă 215 lei. Cu toată criza care ne ameninţă pe toţi cu falimentul, există imbecili care ţin cu dinţii de preţuri sau chiar le măresc.
Avem însă slogan turistic, imn de 10.000 de euro, ministru cu aspect de centuristă, lumină de PaÅŸte venită tocmai de la Ierusalim, slujbă de ÃŽnviere la malul mării. Ce mai, le avem pe toate, numai condiÅ£ii de cazare decente nu. Adică exact ce ne lipseÅŸte pentru a fi cu adevărat “the land of choice”. Nu prea ai ce alegere să faci, peste tot te loveÅŸti de aceeaÅŸi mizerie ÅŸi de aceleaÅŸi preÅ£uri exagerate.
Trăim în România, the land of choice. And our choice is to leave this country as soon as we can.