Aşa cum toată lumea ştie deja, Gigi Becali a fost reţinut ieri, 2 aprilie 2009, pentru “lipsire de libertate în mod ilegal”, partea vătămată fiind… hoţii care i-au furat maşina în ianuarie! N-am nicio treabă cu Becali, nu mă interesează soarta (şi nici oile) lui, dar să reţii un om pentru că a găsit singur hoţii care-i furaseră maşina mi se pare o tâmpenie de proporţii, chiar şi pentru România.
Chiar dacă metodele prin care a reintrat în posesia maşinii sunt la limita legii, presa vorbind de focuri de armă şi bătăi administrate hoţilor, e o idioţenie mai mare decât chelia lui Băsescu şi prostia autorităţilor române ca adevăraţii infractori să fie liberi iar tu, ăla care eşti de fapt victima lor, să fii judecat şi arestat pentru că ai făcut ceea ce Poliţia Română nu e în stare să facă: ai prins hoţii! Sunt de acord, a-ţi face singur dreptate nu e cea mai bună soluţie într-o ţară civilizată, dar în România, ţara în care nu ţi se găsesc bunurile furate nici după 5-10 ani (cunosc cazuri), e singura!
Trăim în România, ţara în care hoţii fac plângere penală împotriva celui pe care l-au prădat, iar justiţia română le dă dreptate.