Neavând, ca şi predecesorii săi, prea multe surse de venituri, guvernul Pic şi Boc mai născoceşte nişte taxe şi impozite. Printre ele, impozitul forfetar de minim 6500 de lei anual, fie că scoţi profit cât Patriciu sau cât să-ţi cumperi o pungă de seminţe, pe care s-o savurezi la următorul meci pierdut de naţionala penibilă a lui Piţurcă.
Hotelurile, restaurantele, companiile imobiliare şi firmele din comerţ vor plăti anual un impozit echivalent cu 0,5% din venituri, dar nu mai mic de 6.500 de lei. […]
Pe lângă domeniile de mai sus, noua măsură se va aplica şi pentru activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigaţii şi protecţie, comerţul cu ridicata şi amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, servicii de tehnologia informaţiei, activităţi de servicii informatice, activităţi juridice şi de contabilitate, industria alimentară, fabricarea băuturilor, activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate, activităţi de management şi de consultanţă în management, activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor, alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică, activităţi de secretariat, servicii suport şi alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor, activităţi sportive, recreative şi distractive, transporturi rutiere, alte activităţi de servicii.
Astfel, indiferent de nivelul de venituri realizat, firmele nu vor plăti un impozit anual mai mic de 6.500 de lei.
Pentru mine, ca şi pentru alţi români care deţin mici (şi chiar minuscule) afaceri, asta va însemna renunţarea la firmă (pe care fac bani puţini şi doar ocazional) şi obţinerea eventualelor venituri suplimentare la negru. Pentru deştepţii din guvernul Boc va însemna, poate, obţinerea de sume ceva mai mari de la firmele care vor continua să funcţioneze, dar şi pierderea unor contribuabili ca mine, care vor renunţa la firme şi vor reveni la bişniţa tradiţională, specifică românului. Sunt curios dacă iese “pe plus” nenea Boc. Aş putea să fac pariu că nu…
Trăim în România, ţara în care impozitele depăşesc veniturile.