Recunosc, cu mâna pe portofel, că de la o vreme cumpăr ziare. Mai exact, de când a început Adevărul să vândă cărţi şi DVD-uri, cu bonus hârtie colorată pentru împachetat ouăle. Mai recunosc, de data asta cu mâna pe sulul de curpapir, că mai şi citesc uneori hârtia aia colorată care se numea odată ziar. Pe budă, evident, că de-aia am amintit de curpapir. Şi rar, cam o dată pe săptămână, când nu iese treaba (mare) aşa cum ar trebui şi am timp de frunzărit fiţuici.
E, dacă tot e momentul adevărului, adică ăla când eu recunoc diverse chestii care nu interesează pe nimeni, mai precizez ÅŸi faptul că sunt, în general, foarte atent la detalii. Da’ foarte, nu aÅŸa, la miÅŸto. Chestie care-mi produce periodic tot felul de probleme, cum ar fi scârba de autorii neatenÅ£i sau chiar agramaÅ£i, fie ei ziariÅŸti sau bloggeri.
Acum, să pretinzi că Iurie Darie e născut în 1952 şi are 80 de ani nu ţine de gramatică, deci autoarea articolului tras în poza de mai jos nu poate fi decât neatentă. Sau incompetentă, indolentă, repetentă. Ori, ca să fiu ceva mai blând, foarte slabă la aritmetică, din moment ce 2009 minus 80 îi dă 1952. La neatenţia de care dă dovadă mă îndoiesc că e atât de avansată încât trăieşte deja în 2032, aşa că SF-urile pică din start.
În ediţia online a corectat totuşi cineva, ceea ce demonstrează încă o dată că, fiind lipsite de avantajele evidente ale online-ului (cum ar fi repararea greşelilor redactorilor neatenţi după ce materialul a fost publicat), ziarele tipărite devin din ce în ce mai anacronice şi inutile. Nici măcar ouăle nu le mai împachetează nimeni în ele, ca bunică-mea de la ţară acum 25 de ani.