Citeam la un moment dat pe undeva despre cât săpun consumă românii, de care, pe unde nu se spală cu el şi alte de-astea. Chestii uşor de observat şi printr-o simplă plimbare cu transportul în comun, n-avem nevoie de statistici care să ne spună că ne spălăm când ne aducem aminte, o simţim cu nările noastre.
“Nivelul consumului de săpun în România este la jumătate faţă de celelalte state din regiunea Balcanilor”, spunea pe undeva o tanti, piarixdă la o fabrică de chestii de-alea colorate şi frumos mirositoare de le spun occidentalii “săpunuri”. Aşa o fi, zice nasul meu proaspăt îmbâcsit cu duhoarea izvorâtă din subraţul unui nene slinos de lângă mine, da’ hai să vedem un pic şi cine e de vină.
Păi, în primul rând, ăia 2, 5 sau 7 ani de-acasă, câţi or fi, în care nu-i învaţă mai nimeni pe majoritatea bărbaţilor să folosească săpunul de câte ori scutură ştromeleacul la baie, de exemplu. “He he, cine mă, io? De ce să mă spăl, că am ţintă, m-am pişat unde trebuie, nu pe mână!” Desigur, frate, te-ai pişat unde trebuie, da’ dacă ţi-e lene să-ţi freci un pic mâinile cu săpun îmi închipui ce des îţi speli fuduliile pe care tocmai ţi le-ai gâdilat! Sau cârnatul dintre ele, pe care l-ai scuturat cu spor după ce l-ai golit de pişat.
O parte (destul de mare) de vină o au tocmai ăia care ar trebui să ne înveţe cum e cu igiena asta şi cu frecatul săpunului de pielea jegoasă: personalul medical. Am colindat în ultima vreme destule policlinici şi spitale şi n-am văzut pe nicăieri săpun la WC. De-ăla lichid, ca la toaletele din benzinării, mall-uri sau alte hypermarketuri, fie el şi îndoit cu apă, numai săpun să fie! Intri, scuturi vrejul (sau mai rău, te caci şi când dai să te ştergi îţi intră degetul prin hârtie – dacă ai şi de-aia) şi nu te poţi spăla decât cu apă, că statul român şi sistemul lui de căcat sănătate n-au bani pentru prostii de-astea numite săpunuri lichide. Şi pe ăia de lucrează în spitale îi doare, bineînţeles, în cur de aspectul ăsta. Plicul să fie plin de bancnoţele, buzunarele asistentelor la fel, dă-l în căcat de săpun! Las’ să-şi transmită bolile de la unul la altul, doar noi din asta trăim!
Cea mai mare vină o are însă o însuşire de bază a poporului român, transmisă cu grijă şi cu limbă de moarte din generaţie în generaţie: nesimţirea. Cred că ne-a intrat deja în ADN, n-o mai scoate nici dracu de-acolo în vecii vecilor. Sau poate doar exagerez eu şi românii nu vor decât să nu-şi subţieze pielea făcând prea mult uz de săpun. ula pe voi, ăia care nu-l folosiţi!
Ce-i drept nu prea folosim sapunul…se pare insa ca nici pasta de dinti nu folosim. Uite aici cam cata :
http://www.capital.ro/index.php?cauta=glaxosmithkline&id=100952&screen=index§ion=articole
Si articolul este facut atunci cand nu era criza.:d
Dar de lipsa săpunului din spitale ce zici? Mă refer la toaletele destinate vizitatorilor şi pacienţilor care nu-s internaţi. Ar trebui să avem cu ce ne spăla când vizităm vreo rudă bolnavă sau ducem microbii acasă şi riscăm să populăm chiar noi spitalele până la urmă?
Nu e bine chestia cu nespalatul.
Stii tu – poti face chiar si un cadou din ala mai “original”: daruiesti unei persoane un mini-cadou din ala cu sapun. (daca o cunosti)
O sa fie demential. :))
Spitalele sunt cel mai bun exemplu de cat de imputiti suntem. WC-urile sunt pline de de toate, nu ai cu te sterge, nu ai cu ce te spala, sunt murdare si put. Se spune ca dupa cum ti-e baia ti-e si persoana, la spitale e tragedie. Si nu doar acolo.
Frica de sapun e mare la roman. Si de pasta de dinti, de sampon si altele.
Ultima însemnare a lui Dojo: Nu sunt oportunitati online
Ar fi interesant să ai nişte săpunele la tine când circuli cu RATB-ul şi să le împarţi cui miroase mai tare. Ar fi interesant, zic, de aflat dacă mai cobori întreg din autobuz :))
Cam în toate spaţiile publice e mizerie dar, cum spuneam şi mai sus, mi se pare aiurea ca tocmai ăia care ar trebui să ne înveţe cum e cu igiena să nu fie în stare să muncească intr-un mediu curat.
De vină suntem, desigur, şi noi, cei care vizităm pacienţii. Venim cu mizeria de afară, nu înţelegem că orele de vizită au un rost, sau că trebuie să ne punem botoşei/halat atunci când există.
Ne-am născut în mizerie şi ne străduim din răsputeri să murim tot în ea.
Comments are closed.