De la un timp mă tot cert cu nevasta pe o temă foarte la modă – criza economică. Eu îi tot zic “Făi fumeie, mai uşor cu banii aruncaţi zilnic pe nimicuri cum ar fi pâine, lapte, ouă şi chestii d-astea total inutile. Vine criza peste noi!!!”. Ea nu şi nu, Batman, alea, nu vine, la noi duduie totul. De prostie. Cu Tăriceanu-n frunte.
E, adineauri, în timp ce-mi făceam rondul zilnic de fix 34 de secunde pe Yahoo! messenger, am realizat că suntem salvaţi. Nu ne va lovi nicio criză economică! Aşa cum nici Yahoo! messenger nu s-a închis, datorită mass message-urilor date de toată lumea pentru susţinerea cauzei, aşa nici criza economică nu se va năpusti asupra naţiei noastre deosebit de încercate de-a lungul veacurilor! Şi totul datorită mesajului de mai jos, care m-a izbit drept în faţă cum am deschis messengerul.
Propun să-l dăm mai departe de câte ori putem, să ne facem chiar mii de conturi noi la Yahoo! special pentru asta! Mass messengeria salvează România! Citeşte şi dă-ţi foc dă mai departe!!!
Cumparati Made in Romania tot ce se poate, de la orez pana la chestii de uz casnic. Producatorii nostri au dificultati sa exporte acum. Cu cat mai multi vor cumpara produse romanesti, macar pana trece criza, cu atat mai mult vor avea de lucru romanii din putinele fabrici care mai produc ceva in Romania si vom trece mai usor peste criza. Cumparand un produs romanesc se platesc impozite, salarii, chirii, dobanzi. Nu poti sa le cumperi pe toate din afara, dar atunci cand poti alege … Ajutand Romania, ne ajutam pe noi insine !!!
Lozinca de la final face toţi banii. Felicitări cui a aberat-o gândit-o, Nea Nicu ar fi fost invidios (dacă n-ar fi fost oale şi ulcele)!
eu ma amuzam acum vreo luna, cand pe CNN vorbeau de companii mamut ca AIG, care erau in prag de faliment si i-au facut pe nu stiu cati sa-si ia adio de la banii plasati acolo. Iar in pauza urma o reclama a lui …AIG, care te indemna sa-ti bagi banii in companie, ca sa fii asigurat la greu :))
Ultima însemnare a lui Cristi: Intrebare pentru barbati
Lasă eiAIGiu’, ai dat mai departe mesajul?? Să salvăm ţara de criză, monşer!!!
Ahm, păi bine zice, măi… Eu mă pun pe spămuit pe aciulea să mai cumpere ai noştri gogonele la borcan sau mălai la pungă, să mai sprijinim un pic pib-u fabricii din Valladolid :-” … Apropos, muy jenant coane Bibicule, când murăturili ajung să se fabrice pe-afară ca să le cumpere românii de …afară. Eticheta românească, produsu cu patent, gustu “bastante” dubios dar… Made in Spain. Curat murdar.
Bre, puse muierea destule murături anul ăsta, fac un export dacă e nevoie :D
Oare cand vor incepe mass-urile cu “Salvati Romania, mergeti la vot” ? sau inca nu e sezonul lor?
Totusi cu cumpararea produselor din Romania e cu totul alta poveste, o poveste ce nu tine de “criza economica”.
Ultima însemnare a lui Georgel: Pentru fanii [sfecloşi] Gossip Girl
Asta e varianta revăzută, adăugită şi adaptată pentru criză.
numai orez romanesc am sa consum de azi inainte, ca nu se poate fara. vreau sa ma salvez :))
Comments are closed.