Angajez doamnă grăsuţă, simpatică, telegenică şi cu experienţă relevantă în televiziune, pentru noul canal aiureaTV. Doamna va ocupa toate posturile disponibile, de la femeie de serviciu până la preşedinte director general, de bază fiind însă activitatea de realizator de emisiune-care-nu-începe-de-la-4-jumate (să fim siguri că va avea audienţă, nu ca altele).
Emisiunea se va numi Cronica caşaloatelor şi se va difuza numai înregistrată, ca să putem scoate bâlbele la montaj (după modelul Cronicii găinuşelor huiduite, de la un post concurent). Formatul, conţinutul, genericul, sponsorii, mileurile de pe televizor şi toate celelalte detalii referitoare la emisiune vor fi stabilite de către doamna grăsuţă care va câştiga concursul, imediat după angajare.
Atât CV-urile cât şi demisiile în alb (suntem prevăzători, le cerem înainte) se pot depune până în 2012 (am auzit că-n anul ăla ne ducem dracu, deci din 2013 încolo va fi prea târziu) la orice oficiu CEC de pe raza municipiului Bucureşti, sub formă de bileţele cu chipul lui Eminescu virate în contul subsemnatului. Pentru 10 bileţele sunteţi angajate direct, fără concurs.
Teo, dacă vii tu ia-o ÅŸi pe TanÅ£a, ne trebuie două caÅŸaloate. Åži poÅ£i să-Å£i aduci ÅŸi clona imberbă care-a investit în beÅ£e de chibrit arse ÅŸi-acum stă cu părinÅ£ii, pregătim ÅŸi o emisiune de revista presei în ritm de ÅŸpagat – Gura bate presa.
LOL :) acum e trendul sa te iei de teo pe modelul “hai sa ne luam de badea” ? :)
Ultima însemnare a lui CTI97: Probleme cu cache-ul si refresh-ul
Eu zic că n-am preluat niciodată vreun model ÅŸi nici nu urmăresc trendurile da’ s-ar putea să mă înÅŸel. Acu’ mă scuzaÅ£i, dacă anumite “evenimente” sunt accesibile numai unora, o să-mi cenzurez aiurelile.
În mai, când ziceam asta, cine se mai luase de Teo?
hehe, nu te cenzura, ca nu e cazul – ai luat-o prea in serios ~o)
Ultima însemnare a lui CTI97: Probleme cu cache-ul si refresh-ul
Dacă-mi zici cum fac să meargă search-ul nu mă cenzurez :)) Mama lor de teme, toate au defecte :|
Ah, şi am uitat o chestie: în rândurile de mai sus mă luam de Găinuşe(le) Huidu(ite) şi de şpagatist, nu de Teo :D
cel mai indicat ar fi sa te uiti la alta tema dupa search.php si sa vezi diferentele. Form-ul pare sa fie ok, la mine mai am id=”searchform” la form-ul html din sidebar … poate te ajuta asta ..
Ultima însemnare a lui CTI97: Probleme cu cache-ul si refresh-ul
Nush ce-o fi da’ nici la nenea de-a făcut-o nu merge. Cred că nu-i trebuie, n-are form-ul decât în pagina de 404 :))
Mai bine-i trântesc un custom search de la Googu ÅŸi gata…
Comments are closed.