Skip to content

Comentariile de altădată

Tot citind de ceva timp prin diverse locuri cum că presa scrisă ar fi în declin sau chiar pe cale de dispariţie, am început să mă întreb de când n-am mai cumpărat un ziar. În afară de Adevărul în perioadele când apare cu filme de Sergiu Nicolaescu pe DVD, desigur. Reviste mai cumpăr, în general pentru momentele de relaxare de pe budă, când e mai comod să răsfoieşti un National Geographic, de exemplu, decât să te cari cu laptop-ul după tine ca să citeşti bloguri. Sau un Hustler, depinde de preferinţe.

Concluzia la care am ajuns e că habar n-am. Să tot fie vreo 2-3 ani de când n-am mai cumpărat în mod curent ziare. Le citesc pe net, la cafeaua de dimineaţă sau în timpul insomniei de noapte, în stilul “frunzărit”, dar, spre deosebire de bloguri, pe saiturile ziarelor n-am lăsat niciodată vreun comentariu. În primul rând pentru că acolo comentează în general spammerii sau frustraţii care n-au unde să înjure, dar şi din alte motive. Cum ar fi faptul că a cam dispărut farmecul comentariilor de altădată, când citeam ziare tipărite (că altfel nu erau) şi le comentam pe holuri, la o ţigară, de multe ori doar de dragul polemicii cu vreun coleg.

Mi-aduc aminte de doi colegi mai în vârstă care, după fiecare “şedinţă” de lecturat presă scrisă, se puneau pe comentat ştirile. În contradictoriu, bineînţeles, pentru că aveau simpatii politice diferite (unul era şef, evident că simpatiza cu Ilici şi ai lui). Aveau un farmec aparte discuţiile lor, care de multe ori se lăsau cu urlat unul la celălalt, cu nervi încordaţi la maxim şi chiar cu ameninţări de penalizări la salariu (şefu-i şef şi când citeşte ziarele, ce pana lui!). Toată lumea îi asculta cu un zâmbet în colţul gurii şi aştepta momentul când începeau să se ia la harţă. Şi se luau de fiecare dată, evident.

Poate ăsta e unul din motivele pentru care nu mai citesc ziare tipărite – comentariile nu mai au farmecul de altădată. Citim în fugă pe net ştirile, eventual le comentăm pe blog şi ne vedem mai departe de ale noastre. S-au dus vremurile când ne luam la harţă ore în şir susţinând unii ţărăniştii, alţii feseniştii sau chiar peremiştii. Nu mai avem timp pentru asta şi nici chef, la câte curve am văzut prin politica românească în ultimii 19 ani.

Anii ’90 au avut farmecul lor, în parte şi datorită presei. Devoram ziarele, bucuroşi că putem citi şi comenta despre orice. Ca nişte bloggeri primitivi, pe hol la ţigară sau în pauzele de masă. Acum avem tastaturi, monitoare, bloguri, ziare online. Mult mai multă informaţie din mult mai multe surse dar mie, unuia, parcă-mi lipseşte ceva.

Poate râsetele celor doi când se împăcau, într-un final, şi se întorceau la treabă…


Citeste si...

7 thoughts on “Comentariile de altădată”

  1. Principala explicaţie a acestei lipse de dorinţă de comentare este faptul că cei de la ziare nu au înţeles că nu e suficient să trânteşti o secţiuni comentarii la articole şi acestea să curgă gârlă. Nu există feedback. Nu am văzut nicăieir ca autorul unui articol să răspundă la comentariile articolului pe care îl semnează. Şi atunci de ce să comentezi undeva unde, de fapt, nu te bagă nimeni în seamă…

    Rămân doar cei care, vorba ta, înjură şi ei că nu au unde să înjure în altă parte, eventual nişte vechi adversari a căror replică e mereu “ce articol ai scris, măi X, Y, Z”.

    Ultima dată când îmi amintesc să fi cumpărat ziare în mod regulat era prin 2004, primul meu an în Bucureşti, fără net şi fără televizor. Acum, mai cumpăr ziare doar când mai vin cu trenul de la Iaşi la Bucureşti. În rest, chiar nu văd rostul.

  2. Da, interesant subiectul!
    In Romania citeam un singur ziar: Catavencu.
    Aici in Canada desi ziarele is destul de ieftine (poti face un abonament pe un an la Toronto Star cu cativa dolari numai) nu mai am timp de citit. Abia reusesc sa mai citesc ultimele postari de pe cateva bloguri si apoi la munca.

  3. Mama ei de tema, ca nu mai merge @Reply cu ea…

    @INconstantIN: vezi, mai sunt si ziarele bune la ceva. In tren :D

    @Vic: Libertatea nu citeai? Nici macar pentru pagina 5? :))

  4. maicameaaa! ce mai cititi taika? ultima carte am primit-o cadou pt niscai referinte serioase pe care le-am furnizat in BNI Romania. Interesanta carte “Buzz MKT”, dar subiectul era altul, nu-i asa? (l0l)

  5. dap. Interesant ca eu nici pe cele online nu le mai citesc, chiar daca intr-o vreme mi-a lipsit contactul cu presa romaneasca, iar apoi mergeam doar pe EvZilei online si inca 2-3 de genul asta. Acum citesc doar blogurile, si pic pe ziare doar prin trimiterile gasite pe bloguri.

    Nici nu mai am incredere in bazaconiile pe care le propaga, fiindca ploua cu exagerari si erori de traducere, cand e vorba de a prelua stiri din afara sau la mana a doua (ca-n telefonul fara fir).

    Si e adevarat, un comentariu lasat in neant pe forumurile acelea, pline de trolli si anonimi, te lasa deceptionat…

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.