Dacă sâmbăta n-a ieşit aproape cu nimic din tiparul unei sâmbete obişnuite, duminică am avut parte de nunţi, picanterii chinezeşti, şocuri la vederea unor ţoale de sute de euroi pe care n-aş da nici 2 lei (vechi) şi alte aventuri specifice traiului în România. Să detaliez un pic…
Pe la ora prânzului, când era lenea mai mare şi dorinţa de a butona telecomanda din pat mai arzătoare, am fost nevoit să părăsesc locuinţa-mi (lacustră) din cauza unei nunţi. Mai precis a manelelor care urlau de jale la maxim, din nişte boxe care ar putea asigura cu succes sonorizarea concertului Metallica ce va sa vie. Nunta propriu-zisă bănuiesc că urma să aibă loc la o cârciumă dar, cum îi şade bine românului, a avut loc un mic dezmăţ şi la plecarea mirilor de acasă. Cu muzică manele la maxim, şpriţuială în faţa blocului şi vecini gură-cască grupa mare. Am rezistat vreo juma’ de oră după care m-am echipat rapid, ca în armată, şi am tăiat-o spre zări mai bune.
Zări mai bune adică, aşa cum îi şade bine bucureşteanului modern, la mall. Ăla mare din Băneasa, tatăl lor, nu orice mall. În căutare de nişte ceva de îmbrăcat, blugi şi alte marafeturi, nu degeaba. Căutare care a luat sfârşit imediat după vizionarea câtorva perechi de pantaloni purtaţi probabil vreo 10 ani (după cum arătau) dar care costau binişor spre 200 de euroi. Am scuipat în sân, m-am frecat la ochi, m-am mai uitat o dată la preţuri după care m-a luat brusc durerea de stomac. Era ora mesei, de-aia.
Masa n-a fost nici ea lipsită de evenimente nedorite, din cauza mâncărimii pe care am avut-o eu în partea din spate, mâncărime care m-a îndemnat să halesc ceva ce nu mai încercasem până atunci – chinese food. M-a mâncat rău, vă zic, mai mult după decât înainte. Asta pentru că am luat aripi picante, neştiind prostănacul de mine că lindicii ăia mici de chinezi se hrănesc cu otravă. Altfel nu pot numi iuţeala aia infernală care m-a trimis la budă în maxim 10 minute după îngurgitarea ei. Cu strigături, usturimi, înjurături de Mao, Marele Zid Chinezesc al chizdii mamii lor şi altele asemenea.
Am încheiat triumfal, cu un drum la Metro după oareşce de-ale gurii pentru săptămâna care urma să înceapă. De-ale gurii pe care nu le-am cumpărat până la urmă, din cauza schimbului de tură care avea loc exact când voiam eu să plătesc, aşa că am dus produsele la loc şi am tăiat-o acasă. Cine mai avea chef de holbat minim o juma’ de oră la tutele alea care numără banii în reluare?
Când mă gândesc că puteam să evit toate astea dacă nu locuiam într-un cartier în care nunţile au loc în faţa blocului… Sau, fiind tot în România, n-aveam scăpare nici în alte cartiere?!
Se putea si mai rau… sau nu? :D
Ultima însemnare a lui Iubika: Google Reader, sau aberatii la prima ora
Intotdeauna e loc de mai rau. Si de mai bine da’ in ultima vreme cam subtire cu binele asta…
Cred ca in Romania in toate cartierele este la fel indiferent de oras :))
Ultima însemnare a lui Cezara: Uite ca se poate.
M-am linistit, credeam ca numai in Berceni urla manelele pe strazi…
Comments are closed.