Prin ianuarie anul trecut îmi dădeam demisia, considerând că a venit momentul să lucrez pe cont propriu, în ritmul meu și în condițiile impuse de mine. Decizie considerată bună la momentul respectiv, luată oarecum în pripă dar dorită de mult timp.
După aproape un an și jumătate însă încep să am îndoieli în privința corectitudinii deciziei respective. Sigur, am avut mult mai mult timp liber (câteodată chiar prea mult), nu m-a mai frecat nimeni la icre, am prins un contract chiar pentru firma la care-am lucrat, banii n-au fost mai mulți dar nici mai puțini, am lucrat când am avut chef… Partea proastă e că mi-am pierdut orice urmă de viață profesională organizată. Libertatea asta de decizie m-a făcut să nu-mi mai planific nimic, să fiu guvernat numai de cheful de muncă (sau de lipsa lui), să ajung dintr-un om destul de organizat într-un iubitor al dezorganizării totale.
Am zile când nu ies din casă – ba e prea frig, ba e prea cald, ba plouă, ba e infernal traficul. Probabil că mulți își doresc să lucreze pe cont propriu tocmai din cauza asta – lucrezi când ai chef, lenevești când n-ai – dar i-aș sfătui să se gândească de 2 ori înainte să renunțe la munca în cadru organizat și mai ales în echipă, dacă știu că le e greu să se organizeze și descurce singuri. Munca într-o firmă presupune organizare, echipă, termene stricte, șefi idioți, dar și colegi, pauză de țigară, ieșit la bere după program, plus alte chestii care-ți lipsesc atunci când lucrezi pe cont propriu.
Desigur, sfatul ăsta nu e valabil pentru cei care lucrează “pentru ei” dar au diverse proiecte, cu deadline și tot tacâmul. Și nici pentru cei care, plecând de la un loc de muncă, și-au format propria echipă în propria firmă. Poate un pic pentru cei care visează să lucreze de-acasă, dându-și cu părerea despre diverse chestii (mai mult sau mai puțin cunoscute de ei) pe blogul plin de reclame…
Ai atins un punct sensibil pentru mine aici. Am avut câteva experienţe cu nişte joburi care ofereau condiţii decente, şefi ok, sau relativ ok, program mai mult decât lejer, deci nu prea aveam de ce să mă plâng.
Totuşi, mereu aveam nemulţumirea subordonării, mai ales în condiţiile în care cel care era ierarhic deasupra mea îmi era inferior intelectual.
Tocmai de aceea mi se pare extraordinară toată afacerea asta cu blogul. Da, mulţi spun că e o nebunie, că pierd timp şi că nu o să ajung vreodată să facă bani cu adevărat din asta, sau că ar trebui să mă apuc de ceva serios, că nu pentru aşa ceva am rupt eu pantaloni în cur atâţea ani pe la masterate şi o bucată de doctorat.
Totuşi, blogul, e şi el o afacere, să recunoaştem şi tot ceea ce spuneai tu mai sus e perfect valabil pentru mine, în special cea cu dezorganizarea :D .
Aş minţi însă dacă aş spune că mi-aş dori acum să fac altceva sau că există momente în care să vreau să mă las de blog. Nu există. Marea problemă e acum timpul şi răbdarea, care mi-e total străină.
Wow, cât am scris :D . Despre ce vorbeam, de fapt? :D
Ultima însemnare a lui INconstantIN: Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008 la Bucureşti
E o afacere, nu zic nu, dar la un moment dat s-ar putea să nu te mai mulțumești doar cu atât. La fel de bine s-ar putea să mă înșel eu, dar cel puțin în privința dezorganizării văd că-mi dai dreptate :)
Oricum, din ce văd eu tu tinzi spre o treabă care depășește un pic limitele blogului – participi la evenimente, cunoști oameni, îi lași pe ei să te cunoască. Asta îți poate aduce la un moment dat ori un job interesant, ori un stil de viață “bloggeristic” care să-ți aducă satisfacții. Eu mă refeream mai mult la generația “cont pe blogspot-adsense-știri răsuflate-vise umede cu trăit din blogăreală”.
Oricum, aici depinde foarte mult şi de fiecare în parte, de caracterul unui om. Am cunoscut oameni care evident îşi doreau, fără să spună asta cu voce tare, să lucreze în echipe mari, să participe la teambulding, să fie parte dintr-o comunitate, fără urmă de individualism.
Mai sunt şi cei care practic sunt programaţi pentru a fi doar subordanaţi fără povara unui rol de conducere şi nu sunt deloc rău aici…
Teamă mi-e că se ajunge tot acolo, la eternul, avantaje şi dezavantaje, sau cum zice rusul, “acolo e bine unde nu suntem noi” :) .
Ultima însemnare a lui INconstantIN: Subiectele de la BAC publicate pe un blog
Momentan e bine unde sunt rușii, adică la Euro 2008 :D
Personal am facut pasul asta acum cativa ani si cred in continuare ca am facut cea mai buna decizie. Nu as putea suporta in momentul asta un sef ci cel mult un colaborator (desi chiar si lucrul asta implica niste termene comune).
Daca rezisti tentatiei de a nu face nimic cand nu ai chef sau de a munci pe rupte tot timpul (e si riscul asta) si ai o inclinatie cat de mica spre organizare cred ca ai sanse sa reusesti fara probleme. Totul e sa nu te ia valul cand vezi ca poti sa-ti organizezi timpul in functie de problemele tale ni nu de ale altora.
Cu tentațiile-alea e mai greu, mai ales pe caldurile astea.
Comments are closed.