Skip to content

Cum se rezolvă sesizările la eMag

Cum? Exact cum anticipam în momentul în care un nene de la showroom îmi povestea că trebuie să trimit un e-mail la [email protected]româneşte, ascunzând gunoiul sub preş şi făcând pe niznaiul.

Povestea e simplă: am cumpărat un aparat de aer condiţionat Orion aflat în promoţie care venea, conform saitului emag.ro, cu o garanţie de 5 ani la compresor. Pe certificat nu era trecută decât garanţia de 24 de luni acordată întregului aparat, fapt semnalat deja de un alt cumpărător pe saitul eMag. Am întrebat la telefon cum stă treaba, n-a ştiut nimeni să mă lămurească. La fel şi la showroom, unde cred că numai pe paznicul din faţa magazinului nu l-am întrebat.

Ajuns acasă, am trimis e-mail la adresa de mai sus, aşa cum fusesem îndrumat, şi m-am pus pe aşteptat un răspuns. Toată treaba se petrecea joi (29 mai 2008) şi până azi (3 iunie 2008) nu s-a învrednicit nimeni să-mi răspundă. Am mai sunat de 2 ori de-atunci, de asemenea fără niciun rezultat. Şi-atunci am intrat pe sait, convins fiind că între timp garanţia de 5 ani a dispărut de pe pagina cu promoţiile, lucru care s-a şi întâmplat – gunoiul era deja sub preş!

Cum arăta pagina respectivă înainte:

Cum arată pagina după:

Tipic românesc, nu? Au rezolvat problema modificând pagina şi au considerat probabil inutil să-mi mai răspundă la sesizare, din moment ce acum nu mai scrie nicăieri nimic de garanţia de 5 ani pentru compresor. Eram sigur că aşa o să se întâmple, de-aia am şi făcut printscreen joi seara, după ce le-am trimis sesizarea prin e-mail. Puteam să nici nu fac, Google cache încă are pagina cu pricina salvată în forma iniţială.

În concluzie, deşi eram mulţumit în mare de eMag (cu toate greşelile prezente mai mereu la ei pe sait), am adăugat şi magazinul ăsta pe lista tarabelor virtuale de ocolit pe viitor. Am dreptate, domnule Taloi?

PS: încă mai aştept răspuns la sesizare, nu vă sfiiţi să-l trimiteţi…


Citeste si...

20 thoughts on “Cum se rezolvă sesizările la eMag”

  1. @claus: emag era varza si mai demult. In toamna lui 2004, firma la care lucram a facut o comanda pentru un server Fujitsu-Siemens si s-au cacat pe ei o luna si ceva pana ni l-au adus, iar cand l-au adus nu avea toate hard-disk-urile. Am mai stat si dupa alea cateva saptamani.

  2. @Alex: Nu pot să mă duc la ANPC, e luat pe firmă.

    @iLL: Eu am luat destule de la ei anul trecut – 2 aparate foto, 1 PDA, 1 router, nişte RAM etc. Eram mulţumit, până i-am văzut ce măgării fac.

    @Cristian: în 2004 erau varză, într-adevăr (am avut şi eu o comandă “cu cântec” pe vremea aia) dar parcă-şi reveniseră la un moment dat.

  3. Da. Ce pot sa zic decat ca, cel putin pentru tine, nu mai sunt in lista ta de magazine online. Din pacate este tipic romanesc sa se intample acest lucru, corectarea unei greseli pe site fara anuntarea clientului cu pricina. Ar fi fost de preferat sa te sune si sa gasiti impreuna un compromis la aceasta problema spinoasa a garantiei.
    Atentie la termenul de garantie, legal nu mai exista acum garantie, dar exista acel termen de 24 de luni de remediere a neconformitatilor cu specificatiile tehnice.
    Cu cele 2 printuri te poti prezenta la ANPC.ro, poti completa acolo formularul online si cere despagubiri, sau acordarea celor 5 ani de garantie la compresor asa cum era trecut initial pe site. Conform legii, cea noua care stabileste “garantia”, intrata in vigoare de la 1 ian 2007, orice material publicat de compania X (brosura, prospect, site, chiar verbal daca se poate proba) devine litera de lege pentru ei. Sunt obligati sa respecte ce au scris. Garantia devine de la 1 ian 2007 instrument de marketing, legiuitorul european a transformat o impunere in ceva care se regleaza de piata, prin competitie.
    Astfel, dupa tot acest mic scandal, cumparatorii vor trece de la eMAG la alt magazin care ofera intr-adevar cei 5 ani garantie pentru compresor.
    Oricum e cel mai bine sa completati un formular la ANPC.ro, cei de acolo va vor da dreptate. Succes!

    PS. acum am observat ca ai luat aparatul pe firma, da, din pacate nu mai tine cu ANPC-ul, dar, completand acel formular sigur ii va lua putin la intrebari, si poate reusesti sa obtii ce vrei. ANPC nu te mai poate proteja, nu esti consumator.

  4. Eu sunt convins că n-a fost totuşi greşeală pe site. Ori au minţit ca să-şi facă reclamă, ori chiar are garanţie 5 ani compresorul ăla dar habar n-au ei. Am vorbit cu N persoane, nimeni din firma aia nu e în stare să-mi dea un răspuns.
    Mie mi se pare cel mai grav faptul că au modificat informaţiile de pe site după ce-am făcut eu discuţii şi am publicat episodul respectiv tocmai pentru a atrage atenţia şi altora asupra măgăriilor pe care le fac magazinele româneşti. Se pare că nu interesează pe nimeni, s-au găsit unii care să mă acuze că am falsificat pozele de mai sus, în loc să înţeleagă ce-am vrut să spun, adică exact ce scrie-n titlu: AŞA SE REZOLVĂ SESIZĂRILE LA EMAG. Cât costă aparatul, de ce nu l-am dus înapoi – astea sunt deja amănunte fără importanţă, ideea era cu totul alta.

  5. Cât despre ANPC… corect, pot să fac reclamaţie chiar dacă nu câştig nimic, poate beneficiază de ea ceilalţi cumpărători care-au luat ţepe de-astea. Le mai trimit un mail şi dacă nu primesc nici la ăsta raspuns mă adresez ANPC-ului.

  6. emagul ar trebui sa stea in banca lui. e un magazin oarecare, un parvenit intre magazine-le cu traditie si respect pentru cumparatori. cat despre mail..scriei shefului emag international. nu scrie niciodata doar la adresa de contact, ca nu-ti raspunde nimeni. Trebuie sa scrii cu copie la toti shefii. :)

    Ultima însemnare a lui twottimesbaby: Povestea mea cu ROMTELECOM

  7. Si eu mi-am luat tzeapa cu un aer conditionat. mai intai nu mi-au trimis certificat de garantie am asteptat 18 zile dupa el, intretimp am trimis mail la toiti directori aia mari, apoi dupa ce mi-au trimis certifictul si au venit cei care se ocupa de montare am descoperit ca Kitul de instalare de 5m de teava lipseau cu toate ca pe site ei spuneau ca inclus in pret si e gratuita instalarea,… cand au venit baieti sa il instaleze i-am sunat pe cei de la EMAG si au zis ca ma suna a doua zi sa imi dea un raspuns si a doua zi mi-au zis ca trebuia sa comand separat kitul de instalare ca ala nu era inclus in pret chiar daca ei il dadeau inclus pe site :D . deci grije mare cnd comandati de la EMAG aveti o rubrica la comada in care puteti completa cu observati, acolo puteti comleta cu detali despere ce scrie in oferta de pe site, sau cel mai sigur mergeti si comandati de la orice alt magazin, ca sa nu aveti parte de o tezeapa cum am avut eu. va multumesc

  8. Probleme am avut si eu cu “service-ul eMAG” cum de altfel cred ca au 99% din cei care sunt clientii lor.Stiti….toate bune si frumoase cand comanzi, cand esti sunat ca poti sa-ti ridici marfa….toate frumoase, iar tu esti un intr-adevar “stapanul lor” pana iti iau banii.
    Daca Doamne fereste ai probleme cu vreun produs si necesita service….”se intoarce roata” si acum ei sunt stapanii tai, iar tu esti tratat ca un nimeni.
    Problemele mele au aparut in urma cumpararii unui sistem de la emag (pe componente, inclusiv monitorul) printre care si acest Kit Dual Channel Corsair Dominator TWIN2X 2x1024MB DDR2, 1066MHz, Radiator care a fost defect de nou.
    L-am dus la garantie dupa vreo saptamana de la cumparare(neavand timp mai devreme). Dupa cateva zile sun sa-i intreb de sanatate si de memoriile mele.

    “O fatuca tupeista” imi spune ca trebuie sa mai astept putin, ca produsul meu defect a fost trimis de cateva zile catre furnizor si se asteapta inlocuitor, alta “fatuca batuta in cap” care nu e in stare sa dea un raspuns logic intrebarilor mele si care stie sa spuna doar “pt ca asa s-a luat decizia, pt ca asa se face, pt ca asa s-a hotarat”, imi spune ca azi a fost trimis produsul catre furnizor….

    Vazand ca sunt mintit dupa bunul lor plac m-am intrebat cat vor sta memoriile mele la ei in service stiind ca din certificatul de garantie reiese faptul ca pot sta pana la max. 10% din termenul lor de garantie(ceea ce inseamna 10% x garantie pe viata = ????)
    “Conform legii, produsele ce au insumate interventii de service de peste 10% din perioada de garantie sau care la o singura interventie depasesc acesta perioada, se inlocuiesc cu produse noi, identice sau se returneaza clientului contravaloarea produsului.” – citat din certificatul de garantie eMAG !

    Si atunci ce fac???….stau si caut si ma informez cu ajutorul lui “gugu” si din link in link ajung sa constat ca eMAG isi bate joc de noi si ne minte ca pe ultimii fraieri prin ceea ce scrie in certificatul de garantie, legat de termenul in care se pot repara sau inlocui produsele defecte…acel termen de reparare de 10% din termenul de garantie este o mare MINCIUNA.

    LEGEA 443/2003, art. 11, alineatul (4) stabilea ca “orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta in cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilita de comun acord intre vanzator si consumator, si fara nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, luandu-se in considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele” .

    OUG 174/2008 (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 795 din 27/11/2008) modifica printre altele si art. 11, alineatul (4) din LEGEA 443/2003 care va avea urmatorul cuprins :
    “Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele.
    Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului”

    Nerespectarea acestei obligatii va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 5.000 de lei si 25.000 de lei.
    OUG nr. 174/2008 mai prevede ca garantia trebuie sa precizeze elementele de identificare ale produsului, termenul de garantie, durata medie de utilizare, modalitatile de asigurare a garantiei – intretinere,reparare, inlocuire si termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea si adresa vanzatorului si ale unitatii specializate de service.

    Consumatorii pot pretinde remedierea sau inlocuirea, si dupa expirarea garantiei
    Legea nr. 449/2003 prevede ca raspunderea vanzatorului, in cazul lipsei conformitatii produselor, este angajata daca aceasta apare intr-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.

    OUG nr. 174/2008 stabileste ca dupa expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau inlocuirea produselor care nu pot fi folosite in scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse aparute in cadrul duratei medii de utilizare, in conditiile legii.

    ASA CA E BINE DE STIUT ca din dec.2008 de cand a intrat in vigoare aceasta OUG ne putem bucura de avantajele ei si nu va mai trebui sa stam cu lunile in service-ul eMAG sau in oricare altul.

    ———————————————————————————————————–

    SI INCA UN LUCRU FOARTE IMPORTANT: produsele cumparate de la eMAG sau de la oricare magazin online (chiar daca sunt ridicate personal din showroom) :

    Conform O.G 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, cu modificarile si completarile ulterioare :

    Art. 7, alin.1, “Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.” – nu in termen de 24 sau 48 de ore cum au pretentie cei de la eMAG.

    Din textul de lege mentionat, coroborat cu art. 5, al O.G. 130/2000, in care se mentioneaza ca “momentul incheierii contractului la distanta il constituie momentul primirii mesajului de confirmare de catre consumator, referitor la comanda sa”, nu reiese ca modul de livrare al produsului influenteaza dreptul de denuntare unilaterala a contractului de catre consumator.

    Mai mult, in conformitate cu prevederile art. 2 din sus aratata ordonanta de urgenta, “contract la distanţă este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă;” (cele prevazute in Anexa nr.1 a O.G. nr.130/2000)

    Haideti sa nu ne mai lasam calcati in picioare de eMAG…
    BAFTA !!!

  9. Cam asta voiam să spun şi eu cu articolele astea despre problema cu eMag, că nu trebuie să ne lăsăm călcaţi în picioare de comercianţi.

    Cum spuneam şi în ultimul episod despre aerul condiţionat buclucaş, din poveştile astea cu eMag sau alţi nesimţiţiti rezultă că dacă lupţi pentru drepturile tale ai toate şansele să le şi capeţi. NUMAI dacă lupţi, altfel nu-ţi bagă nimeni în desagă nimic.

  10. am cumparat un gps mio moov 200….nu mi-au specifiat ca nu are decat europa de est si europa de vest ca sa o bag trebuie dus la service sa-mi umble la soft….daca va merge…neseriosi …poate m,a ajuta cineva

  11. poate chiar de la emag imi vor da solutii….chiar as fii f multumit daca mi-ar da detalii emag

  12. Ca sa-ti dea detalii cei de la eMAG cred ca trebuie sa le povestesti lor ce nemultumiri ai… La ei pe sait / email, zic.

  13. odata cu primirea facturi nr.281112830,eu nu am primit un certificat de garantie pentru produsul comandat,asa cum scrie in brosura primita,de ce?

  14. Am facut o comanda pe 23.11 pentru 3 produse, am primit mail ca luni pe 25 sa fiu acasa ca va venii coletul ,ma-am invoit la servici dar a trecut luni si nu avenit nimic, am sunat la emag si au zis ca sa revocat si va venii marti ma-am invoit si am plecat acasa. Nu a venit nici marti, am sunat din nou si ainceput dansul de plasare intre emag si fan curier asa am ajuns astazi vineri 29 sa stau acasa dar nu sint siguri daca ajung si eu am pierdut 5 zile din concediu, emag si fan curier niste ordinari evitatii.

  15. eu am cumparat o placa second in garantie.. s-a stricat chipsetul intr-un an m-am dus cu ea in garantie, au luato si mi-au zis ca au stornato in contul propietarului . Il sun pe propietar sa imi puna banii pe card, da de inteles ca e ok si nici azi nu am primit un leu. So fuck you Emag !

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.