Nu m-am omorât niciodată după forumuri, mai ales după cele româneşti, dar în ultima vreme parcă începe să-mi fie chiar scârbă să mai intru pe vreunul. Peste tot aceiaşi trolli, peste tot aceeaşi limbă română maltratată până la sadism, peste tot aceleaşi păreri “avizate” ale unor oameni total neavizaţi.
Intri să citeşti un review al unui produs care te interesează şi dai peste 2 idioţi care se ceartă din nişte motive mai mult decât copilăreşti. Intri să te informezi despre ofertele de găzduire web şi dai peste ditai posesorii de datacentere (majoritatea de apartament) răfuindu-se cu tot felul de puştani care, pentru că s-au prins recent cum se instalează un cPanel, au impresia că le ştiu pe toate. Intri pe un forum unde se presupune că vei învăţa cum să devii webmaster şi dai peste “informaţii” despre banii făcuţi din bloguri, scrise cu picioarele de nişte “analişti” care nu-s în stare să-şi dea seama nici că link-ul către blogul despre care aberează nu corespunde cu adresa vizibilă în screenshot-ul pus imediat dedesubt.
Ce-mi place mie cel mai tare la forumuri este că trebuie să te prezinţi mai întâi, altfel eşti tras de urechi că n-ai voie să postezi înainte să ştie comunitatea cu cine stă de vorbă. Aş zice că e o reminiscenţă comunistă, dacă majoritatea forumurilor n-ar fi făcută de copii care au auzit de comunism numai din cărţi. Pardon, de la televizor, cărţi nu mai citeşte nimeni. Adică eu, dacă văd o aberaţie pe care vreau s-o comentez, trebuie să-mi fac mai întâi cont, să spun cine sunt şi ce număr am la pantofi, după care să mă întorc la thread-ul cu aiureala respectivă ca s-o combat. Bineînţeles că mă mulţumesc doar să citesc ce zic “avizaţii” pe-acolo, după care închid tab-ul respectiv şi-mi văd de treabă.
Aş vrea să văd şi eu un forum românesc, apărut în ultimul an, care e cu-adevărat util. Un forum pe care să găsesc informaţii de real folos, scrise în limba română, nu în vreo păsărească învăţată pe Hi5, de membri cu-adevărat avizaţi ai comunităţii respective. Mai există aşa ceva?!
Comunităţi online româneşti? Nu prea.
Iar posturile alea de prezentare sunt menite se combată spamul, chiar dacă deseori e enervant. Mai ales pentru cei care vor să rămână anonimi.
Nu e vorba de anonimi aici, eu daca intru sa caut o informatie si mai apoi imi vine s-o comentez nu stau sa ma prezint aiurea-n tramvai, poate n-o sa mai intru niciodata acolo si am pierdut cateva minute laudandu-ma. Intru pe un forum, nu la agatat. Ma rog, parerea mea, poate altora le place socializarea asta pe la toate colturile, gen Hi5…
Da, stiu eu doua forum-uri utile. Cel putin pentru ceea ce ma intereseaza pe mine:
1. http://www.autorally.ro/forum/ – pentru pasionatii de raliuri si motorsport in general. Forum pe care l-am administrat cativa ani.
2. http://www.vwforum.ro – forum-ul posesorilor de masini din grupul VW AG. Deosebit de util cu oameni cu adevarat priceputi in ale masinilor.
adrian a scris ultima oară: Cazare 2 Mai
Aşa merci, şi daciaclub.ro e util, cât am avut Solenza am dat zilnic o tură pe-acolo. Din câte văd eu însă forumurile respective au apărut înainte de 2007, eu ziceam doar că în ultima vreme apar mai mult forumuri inutile şi că majoritatea celor care activează pe ele ar trebui să mai aprofundeze niţel limba română.
Aş da şi exemple dar nu mă dau în vânt după scandaluri…
Sp a fost demult un astfel de forum. Din pacate userii cu vechime ori au plecat ori au renuntat sa se mai amestece prea mult in discutii iar varsta celor care posteaza acolo a scazut destul de mult.
Foarte rar mai poti urmari o discutie serioasa fara sa apara o gramada de raspunsuri aiurea si acel thread sa ajunga invariabil la “fun”.
Ori intri pe forumuri specializate pe anumite domenii unde poti gasi raspunsuri de la oameni care stiu ce vorbesc ori stai linistit. Forumurile “cu de toate” au inceput sa creasca in numar de utilizatori dar in acelasi timp coboara mult nivelul discutiilor.
Se pare că totuşi cineva mai face şi curat pe-acolo, au dispărut porcăriile între timp.
Comments are closed.