În ultima vreme tot mai multă lume vrea să scoată bani din blogging. Nimic rău, e o şansă de a face ce-ţi place şi a scoate şi un ban din asta. Întrebarea e alta – cât la sută sunt cu-adevărat pasionaţi de ceea ce fac şi câţi fac asta numai pentru bani?
Nu-mi propun să judec pe nimeni, vreau doar să mă refer la legătura dintre munca făcută cu pasiune şi bani. O legătură foarte strânsă dealtfel, cele mai mari satisfacţii pe plan profesional vin atunci când faci ceea ce-ţi place şi când vezi că munca ta e încununată de succes inclusiv în plan material. Am avut destule locuri de muncă de-a lungul timpului, în unele am câştigat bine, în altele chiar foarte bine, dar nimic nu mi-a adus satisfacţii mai mari ca atunci când am muncit din pasiune, chiar dacă veniturile erau mai mici iniţial. Am pornit-o de câteva ori de la zero, după ce avusesem oarecari realizari la locul de muncă anterior, tocmai pentru că lipsea pasiunea.
Nu suntem roboţi, activităţile făcute mecanic te aduc într-un final la saturaţie şi-ţi bagi picioarele, o iei de la capăt. E valabil în multe domenii de activitate şi, după părerea mea, se aplică şi în blogging-ul făcut numai pentru bani. Scopul tău declarat e de a obţine cât mai mulţi bani muncind cât mai puţin şi scriind, de cele mai multe ori, doar cu ochii pe statistici şi pe “manualele” de SEO. Pasiunea tinde spre zero, tot ce te interesează e să crească suma strânsă în contul de Adsense. Te vei plictisi la un moment dat, după euforia datorată încasării primelor cecuri, dacă scrii numai pentru bani. Din cauza asta probabil că şi renunţă mulţi, trebuie să fie foarte stresant să te gândeşti zilnic la ce să scrii pentru a obţine cât mai multe click-uri.
O abordare mai sănătoasă a problemei ar fi, după părerea mea, să scrii din pasiune, nutrind speranţa că din ce în ce mai mulţi oameni vor fi interesaţi de ceea ce scrii tu şi că astfel vor veni şi banii. Desigur, nu vei câştiga mii de dolari din primele luni, dar cu cât vei fi mai pasionat de ceea ce faci, cu atât îţi vei pune mai mult mintea la contribuţie şi vei aborda probleme din ce în ce mai interesante. Traficul va veni, banii la fel, satisfacţia va fi pe măsură, dar, mai presus de toate, vei face ceea ce-ţi place. Şi probabil că nu te vei plictisi de asta înaintea celor care scriu orice, numai să iasă bani.
PS: Cele scrise mai sus se bazează pe experienţa mea de viaţă, nu de blogger. Sunteţi invitaţi să mă contraziceţi, dacă aveţi argumente, sau să mă înjuraţi, dacă aveţi impresia că am scris asta numai ca să mă aflu-n treabă.
majoritatea o fac pentru bani , ca au auzit de la altii ..
nu cred ca sunt prea multi care o fac degeaba . ca interes ai avea sa scrii
eukristian a scris ultima oară: Mod de promovare a unui blog
N-am zis că e rău s-o faci pentru bani, problema era dacă mai pui şi pasiune…
Imi aduc aminte de vremurile de la inceputurile internetului in Romania si nu numai, cand la putere nu era principiul “Bani pe net” ci mai degraba “Informatie pe net”.
Acum totul s-a schimbat radical intr-un sens extrem de mercantil atat pe net cat si in viata de zi cu zi.
Nu ai sa mai vezi pe nimeni ajutand un batran sa treaca strada sau sa-l ajute la carat o sacosa daca nu-i da un bacsis. La fel si pe net, nimeni nu mai scrie un articol sau un tutorial bine documentat daca nu i se promite o suma de bani sau alte foloase financiare explicite sau implicite.
Ar trebui sa ne gandim la cate probleme am rezolvat doar cu o simpla cautare pe Google sau citind un tutorial. Normal este sa “rasplatim” Internetul cu ceva pentru aceste informatii si calea cea mai simpla este de a contribui cu ceva in folosul comunitatii.
Banii nu reprezinta cel mai important lucru in viata.
XtraVagAnT a scris ultima oară: Banca, programatorii si windows
Cu “tutorialele” am eu altă problemă, am descris-o aici…
Scrii, faci continut, insa cu siguranta nu vei castiga din adsense cu articole scrise in limba romana. Sa nu ma intelegeti gresit, o sa aveti si 1000 de clikuri pe zi insa suma va fi 10$ ! Si ca sa ai 1000 de clikuri pe zi traficul trebe sa fie undeva la 20-30 de mii unici(zi) pentru un blog de larga audienta.
Poate alte alternative: bannere, posturi platite, etc e o alternativa buna pentru cele un limba romana, asta pana cand ca creste pretul / clik in adsense!
Multi au inceput sa scrie, sa faca bloguri, siteuri cu avatare si bancuri insa dupa juma de an renunta cand vad ca suma castigata este mult prea mica pentru asteptarile lor. Nu mai au rabdare. Plus ca nu scriu si nu actualizeaza silnic, asta incepe sa cantaresca f mult in google.
ByREV a scris ultima oară: Politia Romana In Actiune
Eu unul nu-mi puneam problema cum câştig (nu intenţionez aşa ceva cu blogul ăsta), încercam să sugerez că fără să pui un pic de pasiune în ceea ce faci, nu prea vin nici banii. Cum spuneai şi tu, dacă scrii numai cu ochii pe câştiguri, te plictiseşti repede când vezi că nu iese cine ştie ce.
Daca nu faci din pasiune nu vei scoate niciodata bani.
Oricum in blogosfera e cam asa
20% Bloggeri buni care castiga frumos din reclame.
40% Bloggeri care scriu chiar bine si au bloguri dezvoltate.
Restu de 40% ratati. :)
Lucky a scris ultima oară: RO (12 Ianuarie 2008)
Dacă detaliezi ce înseamnă “bloguri dezvoltate” şi “rataţi”, poate subscriu la ce ai spus. Mai puţin procentele, eu n-aş putea să fac o asemenea estimare fără un studiu amănunţit al blogosferei, pe care însă n-aş fi dispus să-mi irosesc timpul…
Comments are closed.