Ca tot şoferul obligat să dea lupte grele în trafic de ani buni, i-am înjurat de nenumărate ori pe “gabori”. Fie pentru că mi-au ars vreo amendă nemeritată (după părerea mea), fie pentru că m-au făcut să pierd timp încurcând traficul prin vreo intersecţie, o dată chiar şi pentru că m-au lăsat fără carnet (şi-l aveam de 2 săptămâni). În ultima vreme am însă din ce în ce mai multe momente când mi-aş dori să fiu poliţist de circulaţie, pentru a-i arde pe nesimţiţii care nu mai au nicio regulă în trafic. Şi o să dau doar trei exemple de momente în care-mi doresc aşa ceva, ca să nu creadă cineva că-s idiot:
-
când sunt nevoit să frânez brusc, deşi am prioritate, pentru că imbecilul în care tocmai era să intru n-a văzut semnul cedează trecerea (sau l-a ignorat )
-
când merg liniştit pe prima bandă (pentru că urmează să fac dreapta) şi constat că banda dispare brusc, din cauza idioţilor parcaţi din ce în ce mai spre mijlocul străzii, idioţi care au senzaţia că aprinzând luminile de avarie au anulat semnul oprirea interzisă
-
când, deşi semaforul îmi arată verde, sunt nevoit să stau pe loc din cauza dobitocilor intraţi în intersecţie când aveau galben sau roşu; şi-uite-aşa mai prind 2-3 semafoare
Şi aş mai continua, dar profit de faptul că azi nu trebuie să mă duc nicăieri şi las nervii pentru luni…