Gânduri la cafeaua de dimineață

Băutul cafelei de dimineață e un adevărat ritual pentru dependenții de cofeină sau de aromă în sine. Oricât de adormit ai fi, găsești energia necesară pentru a aprinde aragazul, a pune apă, cafea, zahăr în ibric și a “confecționa” rapid licoarea dătătoare de energie. După care, adulmecând ușor aburii ce se ridică din cană, începi să cugeți. La ce-ai visat azi-noapte, la ce urmează să faci azi, la nemurirea sufletului sau la orice altceva îți mai trece prin cap.

Azi m-am trezit cugetând, cu nasul în cana de cafea, la prietenii pe care i-am pierdut de-a lungul timpului din diferite motive. Cu unii am pierdut legătura din cauza distanței (trăiau deja sau s-au mutat pe parcurs în alte orașe), alții s-au pierdut în negura vremii pentru că viețile noastre au urmat cursuri diferite – meserii diferite, preocupări incompatibile cu ale celorlalți, viață de familie care nu-ți mai permite întâlniri dese, etc.

Mulți prieteni îi pierdem însă fără vreun motiv bine conturat, și mai grav e faptul că nici nu ne dăm seama de asta decât când e deja târziu. Ne sunăm din ce în ce mai rar, în general la zile de naștere sau alte aniversări, ne vedem de 2-3 ori pe an (sau nici atât), ne amintim din ce în ce mai puțin unii de ceilalți, până când lucrurile pe care le aveam în comun se estompează, lăsând locul uitării.

Am pierdut mulți astfel de prieteni de-a lungul vieții și de majoritatea îmi pare rău. În unele cazuri s-au îndepărtat ei, în altele eu, cert e că am ajuns străini unii de ceilalți, de multe ori chiar fără să mai avem cum să ne contactăm, măcar pentru urările de sărbători.

Presupunând (prin absurd) că vreunul dintre ei ajunge pe aici, îi urez La mulți ani, un 2008 cât mai bun și care eventual să ne aducă revederea…