60 de ani

Astăzi se împlinesc 60 de ani de când Regele Mihai a “abdicat” iar puterea a fost preluată oficial de comunişti. Am pus “abdicat” între ghilimele pentru că, după 18 ani în care am avut cât de cât acces la informaţie, probabil că ştim mai toţi în ce condiţii a părăsit Regele România. Nu discut aici dacă ar fi fost un rege bun sau nu, şi-aşa am fost acuzat de propagandă monarhistă prin alte părţi. Aş face însă un mic bilanţ al celor 60 de ani, aşa cum îi percep eu, bineînţeles.

Primii 42 de ani au fost probabil cei mai negri ani din istoria modernă a României. Colectivizări forţate, exproprieri prin gloanţe-n cap, intelectuali aruncaţi în puşcării sau la Canal, ţara condusă de activişti cu 4 clase, înconjuraţi de lingăi mult mai şcoliţi dar mânaţi doar de propriile interese… Într-adevăr, s-a şi construit mult, în orice caz mult mai mult decât vor construi vreodată incapabilii care au condus în următorii 18 ani, dar eu unul sunt ferm convins că am fi ajuns mult mai departe dacă ne era alta soarta după război. Nostalgicii epocii comuniste asta nu iau în calcul, unde au ajuns ţările câştigate de americani la masa verde şi unde-am ajuns noi, ăştia de sub încăpătoarea aripă sovietică. Sau poate le e dor de “viaţa socială” din vremurile alea, materializată în principal prin discuţiile lungi de la cozile la carne (apropo de asta, am observat şi acum cât de vorbăreţi sunt pensionarii când stau la câte o coadă, parcă se bucură că e lume multă – nostalgii, deh).

Următorii 18 ani au fost dominaţi de legea junglei, de guvernanţi incapabili, de comunişti cu faţă umană, de securişti infiltraţi prin toate partidele şi structurile de conducere, de bolşevici prezicători de ani în şir de stupid people, de îmbogăţiţi peste noapte, de ciobani care candidează la Preşedinţie, de marinari plângăcioşi, de stolojeni stând capră, de prim miniştri dealeri auto, de taxe peste taxe, de… Singura realizare pe care o văd în toţi anii ăştia e intrarea în Uniunea Europeană, dar probabil că următorii ani vor demonstra că nu e totuşi chiar aşa mare realizare să devii sclav cu acte-n regulă. Ai şi beneficii, clar, dar probabil că vor avea de câştigat alţii mai mult decât noi de pe urma integrării. Una peste alta, suntem liberi să circulăm, să facem afaceri oriunde în Europa, avem cam aceleaşi drepturi la Bucureşti sau la Paris, deci o putem considera realizare. Singura!

Aştept cu interes următorii ani, când cei născuţi după Revoluţie vor ajunge la putere. Dacă va mai rămâne vreunul pe-aici până atunci…