• După 4 luni de chin pe Windows Vista mă bate gândul să trec pe Linux. Ori Ubuntu, ori un Slackware, mă gândesc şi la Gentoo (prin care m-am mai aventurat la un moment dat), poate chiar Vixta (!). Am o colecţie măricică de distribuţii, majoritatea sunt user friendly acum, avem aplicaţii pentru office, multimedia, chiar şi interfeţe grafice cu fiţe mai interesante decât Vista. Tough choice…
  • M-am obişnuit să folosesc Windows Live Writer dar tot trebuie să salvez articolele ca draft, pentru a corecta mici porcărele pe care le face WLW. Cum ar fi diacriticele din titluri, pe care nu vrea să le recunoască şi-mi strică şi URL-urile paginilor, excluzând de exemplu litera “â” (titlul de aici ar genera un URL gen …/cinci-gnduri-matinale.html dacă nu l-aş corecta în WordPress). Să mai folosesc WLW, să nu-l mai folosesc…
  • Tot legat de diacritice, de multe ori îmi vine să renunţ la ele, chiar dacă m-am obişnuit de mult timp să le folosesc. Aş scrie ceva mai repede, n-ar mai trebui să recitesc ca să corectez eventualele omisiuni… Pe de altă parte m-am obişnuit de ani de zile să recitesc întotdeauna ce-am scris, fie că e vorba de vreun mail, fax, scrisoare, ofertă, etc. Mi se pare de bun simţ să corectezi eventualele greşeli înainte de a posta ceva ce văd şi alţii, chiar dacă e vorba de nişte simple aiureli.
  • Am un domeniu .eu bunicel, pe care am vrut să fac un site oarecum draguţ ca idee. Lipsa de timp/inspiraţie/ajutor m-a făcut să renunţ la proiect sau în cel mai bun caz să-l amân. De la o vreme mă bate gândul să fac cadou domeniul respectiv cuiva care e în stare să construiască ceva folosindu-se de el. Să-l mai ţin, să nu-l mai ţin…
  • Am primit o invitaţie la Viena, pe care am acceptat-o din mai multe motive, unul dintre ele fiind ăsta. Şi acolo am scris puţin, da’ m-a măcinat vreo lună astă vară gândul să m-apuc de cutreierat Europa. Până una alta plec sâmbătă şi mă întorc marţea viitoare, gândul care mă macină însă e cum naiba o să suport eu o călătorie de peste 2000 km ca pasager (am probleme mai mari când stau pe “locul mortului” decât atunci când conduc)…

@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

DBlog · 5 August, 2008 at 12:32

Eu mai raman la XP SP2 o vreme apoi trec la Unbutu

Ultima însemnare a lui DBlog: Cum recunosti un roman in America?

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail