A fost odată ca niciodată un cheş-ăn-cheri maaare, cu enşpe mii de magazine prin toată Europa, din care vreo 24 prin Românica. Nu dăm nume, spunem doar că nu e Selgros. Şi nu ne legăm de toate cele 24, ci doar de unul singur, amplasat în cartierul muncitoresco-meltenesc Berceni din preamărita noastră Capitală.

Se făcea că în cheş-ăn-cheri ăsta de Berceni avea mandea treabă, cam de 2-3 ori pe săptămână. Treabă mare, şi anume localizare de marfă prin depozitu’ lu’ cheş-ăn-ăla (treabă care necesită calităţi de detectiv şi nervi amorţiţi cu Xanax), amplasarea ei pe raft (pentru asta tre’ să dai puternic din coate, toţi furnizorii plătesc taxe grele ca să aibă marfa pe raft da’ unii se cred mai cu 3 ouţe şi ocupă tot), urmărirea respectării promoţiilor şi alte alea.

Acuma, cash-and-scârţ aştia vin dintr-o ţară vorbitoare de limbi d’alea cu arbeit macht frei şi au fost aduşi la Românica de un nene mustăcios, plin de bani şi de mingi de tenis prin chiloţi (lăsate acolo ca sa mai conţină ceva şi budigaii respectivi, deh, vârsta micşorează…winking. Pe lângă Karl Marcşi, Borişi Beckeri şi Oliveri Kahni (unii morţi, alţii retraşi şi restu’ depăşiţi), poporu’ din colţu’ de lume dătător de cheş-ăn-cheri la români e cunoscut şi pentru seriozitate, rigurozitate, precizie şi alte alea, calităţi într-un cuvânt. Numai că pe plaiurile mioritice, oricât de mare ar fi concernul şi de oriunde ar proveni, angajaţii sunt în marea lor majoritate… români! Fapt care strică tot angrenajul riguros organizat şi ceasornicăreşte pus la punct de stăpânirea ariană a marelui lanţ de magazine.

Ca să nu lungesc povestea, trec la exemple concrete de mentalitate tipic românească, trântită ca nuca-n perete într-un mare concern european:

  • În perioadele de inventar ţi se spune clar că nu pupi comenzi mari, ca să nu se strofoace prea tare meseriaşii la numărat marfa.
  • Miticii ăia de fac recepţia mărfii nu se uită prin cutiile pe care le iau în primire, altfel nu-mi explic cum e posibil să grupeze ceaiuri cu odorizant de WC pe acelaşi palet.
  • Dacă ai nenorocul să nu-ţi găseşti marfa prin marea de cutii şi paleţi cocoţaţi la 5 metri înălţime, te-apuci să ceri ajutor. Atunci, o tanti şefă de trib peste rafturi ticsite şi angajaţi plictisiţi, îţi taie elanul imediat cu exprimări academice gen “E, să mori tu! Mai caut-o!”.
  • După ce te plictiseşti de căutat, eşti pus să faci un mic inventar la raft, ca să scadă ei din stoc mărfurile pe care nu le găseşti! Da, asta e soluţia! Nu te ajută nimeni, deşi urli în gura mare că au produsele în stoc şi ca atare le vrei pe raft, ca să se vândă, nu scăzute din stoc ca şi cum ar fi lipsă!
  • Când în sfârşit le găseşti, după lupte seculare cu paleţii şi escaladări de rafturi, ţi se face morală că “eu deja le-am dat la scăzut, acu’ ce fac?” Păi bine cucoană, eu de unde căcat să ştiu că la cheş-ăn-cheri ăsta meseriaş al vostru ceaiurile stau pe acelaşi palet cu odorizantele de WC şi şpreiurile de mobilă? Şi depozitate la raionul de cur-papier, între cea mai fină hârtie Zewa şi biscuiţii cu cremă?

Ar mai fi de povestit da’ mi-e prea scârbă să-mi amintesc toate detaliile. Mă mulţumesc să mai tai încă un magazin de pe lista locurilor pe unde-mi fac cumpărăturile, să mai notez încă un comerciant pe lista ălora de dat în gât la ANPC la un moment dat şi să constat că la noi omul nu sfinţeşte locul, ci îl prosteşte.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi mi-am băgat… ceva în el de cheş-ăn-cheri!


@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

1 Comment

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail