Ieftin sau scump? Facem cadou cunoştinţele noastre sau ne evaluăm corect şi stabilim un preţ pe măsură? Putem risca să ne supraevaluăm, conştienţi fiind de asta, sau trebuie să stabilim întotdeauna preţul corect?

(Urmează o scriitură lungă, cu caracter personal, care va plictisi pe toată lumea. Cine n-are chef de aşa ceva poate să nu dea click mai jos.)

Întrebările astea îmi bubuie prin creieri la 5 dimineaţa după ce am preluat un “proiect” (exprimare măreaţă pentru prostia în care m-am băgat), stabilind nişte preţuri de dumping, numai pentru a demonstra ceva. Şi anume că pot, ştiu, şi dacă nu ştiu, învăţ repede. Voiam să demonstrez unui fost angajator că pot să fac mult mai multe decât munca de rahat pe care am prestat-o pentru el câţiva ani buni.

Am muncit câteva ore la ofertă, am prezentat 3 variante, cu tot felul de detalii, opţiuni, reduceri, etc. Am stabilit chiar şi un termen de valabilitate a preţurilor, ştiind din start că ceream mult mai puţin decât era cazul. Toate din orgoliu. Se ştie că scorpionii stau bine măcar la 2 capitole: sex şi orgoliu.

Oferta bineînţeles că a fost acceptată după ce se dusese de mult termenul, dar mai interesant e faptul că habar n-avea nimeni care variantă a fost aleasă. Ne-am lămurit într-un final, eu trimiţând mail-uri, ei răspunzând prin telefon, dar ne-am lămurit. A fost acceptată o combinaţie între ofertele mele, păguboasă pentru mine, combinaţie pe care de fapt nici n-o prezentasem pe nicăieri. Adică, mai pe româneşte, eu ofeream ori 3 mere plus o banană, ori 2 pere plus banana, ori toate la un loc, iar ei au acceptat o pară şi un măr. Toate cu iz de banană. Pe care o pun ei la dispoziţie.

Banana lor e însă stricată şi se vor duce dracu merele şi perele mele din cauza ei. Fără banană, oferta nu avea obiect. Ea era de fapt în centrul atenţiei, respectiv obiectul ofertei. Acum o aduc alţii iar eu pun lângă ea mărul şi para, plus coafez şi banana ca să nu se vadă că e stricată. Toate astea la preţul unui bob de strugure.

Desigur, nu e târziu să refuz, mai ales că oferta mea suna cu totul altfel şi nu se mai regăseşte decât într-o mică parte în varianta finală a coşului cu fructe. Ideea e însă alta, orgoliile de genul ăsta n-au ce căuta în afaceri. Nici subevaluarea. Nici ofertele serioase făcute unor parteneri care ştiai din start că-s neserioşi. Nici merele ieftine, atunci când tu de fapt vrei să vinzi o banană mai scumpă. Întotdeauna se va găsi cineva care să aducă banana, iar ţie îţi vor fi acceptate doar merele.

În final tot eu voi triumfa, pentru că am marele avantaj că ştiu ce să fac cu banana lor stricată. Ei habar n-au, aşa că îi va costa mai mult decât dacă aduceam eu şi banana. Se ştie că scumpul mai mult păgubeşte (apropo de asta, ca o paranteză – wikicitat ne prezintă un proverb românesc despre zgârciţi, scos din meandrele concretului sau din sinergia faptelor probabil – “Zgârcitul e totdeauna sărac dă-l naibiwinking şi zicala se va aplica şi în acest caz. Şi o să le fac şi banana de rahat, după ce s-o strica de tot…

Morala ar cam fi ceva de genul “nu vă vindeţi ieftin cui nu merită”. Eu n-o s-o mai fac.

Categories: aiureli

@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail