Stăteam mai deunăzi ÅŸi cugetam adânc la tranziÅ£ia asta de rahat prin care trecem de aproape 18 ani (wow, anu’ ăsta îşi serbează majoratul sărăcia asta de tranziÅ£ie!) ÅŸi la efectele ei asupra caprei românului. Sau a vecinului.
Ca să fiu mai explicit (deşi ar trebui să fiu aiurea şi să nu înţeleg decât eu ce bălmăjesc aici), cu toate schimbările în bine (care predomină totuşi, trebuie să recunoaştem), sunt şi câteva schimbări majore în rău. Schimbări de atitudine, de preferinţe muzicale, de grad de cultură, etc. Schimbarea la care mă voi referi aici e cea a atitudinii românilor faţă de semenii lor care şi-au realizat un vis.
Mi-aduc aminte că înainte de ’90, când îţi cumpărai ceva ÅŸi-l arătai prietenilor/colegilor/vecinilor/boschetarilor lângă care adormeai în ÅŸanÅ£ dupa Å£-ÅŸpe beri, cei mai mulÅ£i te felicitau, te întrebau de unde Å£i-ai cumpărat obiectul respectiv, îşi doreau ÅŸi ei acelaÅŸi lucru sau pur ÅŸi simplu ziceau “drăguÅ£, da’ nu e pe gustul meu” dacă nu-i interesa. Erau, bineînÅ£eles, ÅŸi câţiva care te bârfeau pe la colÅ£uri din invidie, dar parcă mai puÅ£ini decât ăia care te felicitau.
Astăzi lucrurile stau cu totul altfel. De câte ori îţi cumperi ceva nou, cei mai mulÅ£i dintre cunoscuÅ£i îţi vor arunca un “Bă, ce-Å£i merge!”, chiar dacă obiectul pe care l-ai achiziÅ£ionat nu e atât de scump încât să rezulte că ai ajuns un mic Rockefeller pentru că Å£i l-ai permis. După care îţi vor da peste nas cu preferinÅ£ele lor, mult mai scumpe decât ale tale. Mai mult decât atât, îşi vor aduce aminte de o eventuală datorie pe care o ai la ei ÅŸi-Å£i vor cere s-o onorezi. Asta după ce multă vreme Å£i-au zis “lasa mă că n-am nevoie acum, îţi zic eu când îmi trebuie”.
E doar un exemplu, ar fi mult mai multe de zis despre capra vecinului ÅŸi dorinÅ£a din ce în ce mai mare a românului de a o vedea moartă. Cert e că ne-am schimbat în rău, în goana noastră după bani cât mai mulÅ£i ÅŸi obligatoriu mult mai mulÅ£i decât ai altora…