Skip to content

Platani scuturaţi

ÃŽn timp ce “granzii” fotbalului românesc se luptă (ÅŸi pierd) cu balaurii altor campionate mult mai interesante (vezi Dinamo, pentru care un meci înseamnă numai prima repriză), alte echipe de tradiÅ£ie se duc de râpă. De exemplu Sportul StudenÅ£esc sau Progresul BucureÅŸti. ÃŽn însemnarea de faţă mă voi referi la Progresul (fostă Progresul, devenită FC NaÅ£ional, actualmente iar Progresul).

Înfiinţată înaintea marilor echipe de suflet ale comuniştilor (actualmente deţinute de ciobani şi traficanţi de butelii), Progresul n-a avut niciodată şansa celor două. A fost întotdeauna o echipă mică, a avut rezultate notabile pe alocuri, a dat ceva jucători buni (preluaţi cu japca de Valentini şi alţi securişti pentru cluburile lor), a fost susţinută de oameni ceva mai spălaţi decât alţi suporteri, a încurcat echipele favorite în campionat de destule ori. Asta pe vremuri, când se făcea ceva treabă pe-acolo.

În epoca modernă (ultimii ani, de când mai ridicăm şi noi capul din nisip prin Europa), la Progresul se duce o campanie susţinută de autodistrugere a echipei. De la retragerea suspectă a lui nenea Gino şi preluarea echipei de alt nene (no name în fotbal până atunci), Progresul o ia în jos vertiginos şi susţinut. Retrogradare, primul meci în Liga a doua pierdut la Giurgiu (wtf, nici nu ştiam că Giurgiu are echipă de Liga a doua), suporteri din ce în ce mai puţini, scenarii despre distrugerea voită a echipei pentru construirea de Mall-uri pe terenurile bazei sportive (scenarii pe care nu le-am crezut iniţial dar se pare că totul merge în direcţia respectivă), investiţii zero, vânzări de jucători, etc. Asta în timp ce nenea care a preluat echipa se bate pe burtă cu Copos şi-şi etalează yacht-urile pe litoral.

Ce mă bucură totuÅŸi e că echipa asta mică, sortită pieirii, mai are suporteri. De la pensionari nostalgici, suporteri de o viaţă, până la puÅŸti entuziaÅŸti care creează fan-cluburi, site-uri, organizează deplasări, imprimă tricouri ÅŸi alte materiale promoÅ£ionale. PuÅ£ini dar se pare că buni. Au un limbaj mult mai civilizat decât suporterii marilor echipe, se duc la meciurile din deplasare pe banii lor, discută pe forumuri situaÅ£ia în care a ajuns echipa lor ÅŸi ce e de făcut…

Senzaţia mea e însă că se agită degeaba, cauza lor fiind deja pierdută. Zarurile au fost probabil aruncate de altcineva, care aşteaptă un 6-6 pentru a câştiga marele pot.

S-au scuturat platanii, înainte de vreme…


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.