Din ciclul “De ce ţi-a dat statul pix, ca să scrii, nu?”, câteva rânduri de mare angajament, aşternute pe hârtie de subsemnatul acum exact 15 ani (şi o lună):
Naştere
Când mâine va fi azi
şi poimâine ieri,
Când soarele va apune la răsărit
şi luna va răsări dimineaţa,
Când norii negri vor vesti vreme bună
şi soarele va ploua peste noi,
Când totul va fi nimic
şi nimic va fi totul,
Şi când ziua se va sfârşi cu dimineaţa,
Atunci va fi în sfârşit timpul
să mă nasc
şi sa-mi împlinesc
Menirea.
Adânc, este? Atât de adânc încât m-am oprit la un moment dat din scris, ca să nu mă înec.