Odă femeilor

Am ajuns la concluzia că femeile ne sunt net superioare. Misoginismul care-mi curge prin vene de când mă ştiu se împotriveşte, dar gândul că muierile noastre se situează pe o treaptă superioară pe scara evoluţiei învinge. Ele rabdă mult mai multe decât noi, se dau bătute mult mai greu, au puterea de a se ridica atunci când le dobori şi de a-şi continua drumul cu forţe proaspete. De cele mai multe ori trişează, dar atât de subtil încât animalul de canapea consumator de bere şi emanator de râgâieli abia observă. Sau trece cu vederea, convins fiind că fără gospodina de lângă el, care nu-l mai atrage de ani de zile dar care îşi dovedeşte utilitatea de câte ori are nevoie de o bere, ar fi pierdut.

Cum am ajuns la concluzia asta? După ce am trecut (cu greu) printr-o experienţă specifică lor: o cură de slăbire. De 13 zile. 13 zile care mi s-au părut o veşnicie. 13 zile care aveau menirea de a anula ani de nesimţire alimentată de cisterne de bere, vagoane de ciocolată şi alte diverse combinaţii generatoare de colesterol şi ţesut adipos.
Majoritatea femeilor trec periodic prin astfel de experienţe, muuult mai uşor decât am făcut-o eu. Le e la fel de uşor ca atunci când târăsc sacoşele de la piaţă până acasă, unde le aşteaptă homo flascus de canapea, butonând nerăbdător telecomanda televizorului sau stând la chat cu puştoaicele pe net. La fel de uşor ca atunci când, după 12 ore de muncă susţinută, găsesc totuşi resursele necesare pentru a-i pregăti masa trântorelui care urlă cât îl ţin plămânii mâncaţi de nicotină: “Unde p*** mea ai fost, că mor de foame şi nu mai am ţigări de la 4!”
Pentru toate acestea şi pentru multe alte motive, nominalizez FEMEILE pentru premiul “Aiurea de aur”, la secţiunea “Ne suportaţi, deci meritaţi!”.

Citeste si...

• Povestea unui nickname (11)
• Cherchez les tzatze (1)
• Arhitecta (3)