eMAG, Revelionul şi promoţiile 20


Mare campanie mare la eMAG în noaptea de Revelion. Game de produse variate, reduceri de până la 80%, 503 produse disponibile în total… lumea a încins saitul pe 31 decembrie, şi-a ales produsele dorite şi a aşteptat vestita noapte “promo cu ceas”. Care a venit cu un sait mai mult picat şi cu reduceri la 2-3 produse nu foarte atragătoare în fiecare oră. Lichidări de stoc, probabil, sau produse care nu prea se mai vând. Gen monitoare de 19″ fără intrare digitală, când tot geekul (că doar ăla stă pe net şi în noaptea de Revelion) se aruncă deja la 22-24″ şi HDMI, telefoane PDA care numai a PDA nu arată, video playere portabile pentru amatorul de videoclipuri cu manele în faţa grătarului de 1 mai.

În plus, nici preţurile reduse nu mai erau aşa reduse când te apucai să comanzi, după cum se vede în pozele de mai jos, făcute la doar 7 minute de la debutul orei cu reduceri la telefoane PDA, video playere şi internet mobil. N-am riscat să finalizez comanda, dar mă gândesc că, aşa cum apare preţul redus pe sait, trebuia să apară şi în coşul de cumpărături, ca să vezi câţi bani trebuie să dai înainte de a le trimite efectiv comanda. Nici  nu mai avea cum să apară însă, stocul cu preţ redus era deja epuizat la 7 minute de la începerea promoţiei. Câte bucăţi or fi avut, 2-3?!

eMAG FAIL, zic. A big one. Succes în afaceri şi nu uitaţi: nicio firmă nu e prea mare pentru a fi doborâtă de criză.

Edit: încă două poze care demonstrează că ceva e putred cu promoţia asta. 20% din stocul promo vândut şi totuşi în coş apare preţul întreg.

Edit 2: să studiem un pic şi preţurile de la care s-a plecat cu fenomenalele reduceri. Un HDD extern Hitachi de 1TB, de exemplu, costă la eMAG 399,99 lei preţ întreg. La alte magazine concurente e mult mai ieftin, cam cu 25-35 de lei peste preţul redus de la eMAG. Ce-i drept, acolo nu-s pe stoc, dar nici la promoţia minune nu ştim dacă au fost cu adevărat disponibile.

Aşa de mare să fie diferenţa dintre preţurile eMAG şi ale concurenţei?

Edit 3: emag.ro s-a umplut de comentarii ale clienţilor nemulţumiţi, dar şi de oareşce oferte care mie, cel puţin, îmi sugerează că s-ar putea să fi fost vorba şi de ceva “samsari” care să fi lichidat stocurile promo la scurt timp de la începerea fiecărei ore de promoţii, cu scopul de a revinde produsele.

Edit 4: după cum spune şi seniorJAX, se pare că preţurile au cam fost umflate, aşa cum ziceam şi eu mai sus, pentru a da un aer de spectaculozitate mega reducerilor de carton. Mai jos o poză cu preţul actual (şi, probabil, real) al telefonului PDA Samsung I550, respectiv 799 lei. Reamintesc că azi noapte preţul întreg era de 1059,99 lei, iar cel redus de 529,99 lei (vezi prima poză din articol).


Citeste si...


About @aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 thoughts on “eMAG, Revelionul şi promoţiile

  • Ruben

    Nu, n-ai înțeles… A fost doborât de trafic. T r a f i c… De Revelion. Trafic de revelion. Înțelegi? Atât trafic, că n-o mai rezistat serverele. De Revelion. Toți românii stăteau pe eMag… De Revelion. De R e v e l i o n. Pe e M a g. Da?
    .-= Ultima însemnare a lui Ruben: O conspirație… =-.

  • Ciupanezul

    Chiar ca emag a cazut de tot. Faza e ca eu am finalizat o comanda la un modem si imi aparea pretul intreg. Dupa ce am finalizat comanda, stocul era dus 88% urmand ca dupa nici 30 de secunde, sa fie epuizat. Hmm … e cam aiurea. Astept sa ma contacteze sa vedem despre ce e vorba.
    .-= Ultima însemnare a lui Ciupanezul: Emag failed =-.

    • claus Post author

      Daca-ti aparea pretul intreg e clar ca n-ai mai prins reducerea. Cum spuneam, cred ca n-au avut mai mult de 2-3 produse din fiecare.

    • Ciupanezul

      N-are cum … e imposibil. Oricum ma suna. Si daca e asa cum zici inseamna ca a fost o mare vrajeala pentru trafic. Altfel nu-mi explic. Si-asa mai am niste articole despre ei in care nu-i inghit deloc …
      .-= Ultima însemnare a lui Ciupanezul: Emag failed =-.

    • claus Post author

      Uita-te la pozele de mai sus. Pe site apare stoc epuizat, in cosul de cumparaturi scrie in stoc. Au epuizat stocul promo si au trecut la ala cu pret normal. Nici la mine n-a durat mai mult de 30 de secunde intre cele 2 screenshoturi.

  • Ciupanezul

    Am vazut … dar … nu stiu. Dracii ii ia daca e asa cum spui. Totusi ar trebui sa vad de plaisir daca cumva urmatoarea promotie ma lasa sa iau si arata pretul redus. Merita sa incerc sa nu-mi pierd increderea de tot in ei si sa trec la fostii ShopIt.
    .-= Ultima însemnare a lui Ciupanezul: Emag failed =-.

  • Ciupanezul

    Exact ceea ce am zis si eu. Dar sa vezi ca tocmai am luat 159 de switchuri adica 87% din stocul total si tot pretul intreg il afisau … deci … totally failed. Am de plata o gramada daca ar fi dupa ei. Anulez totul. Sper numai sa nu fi facut rau cuiva care chiar avea nevoie de ele. Daca nu le revand eu la pretul lor.
    .-= Ultima însemnare a lui Ciupanezul: Emag failed =-.

    • Radu

      Uite unde s-a dus promotia, a luat Ciupanezul maxim!

      Din cat am virtual-window-shopuit eu pana acum (produse neaflate la promotie), eMAG au avut mai intotdeauna preturile mai bune. Dar promotiile speciale sunt cu adevarat speciale. Produse de care nu se atinge nimeni la preturile initiale (ma rog, doar niste fraieri), coborate la doar dublul pretului normal (pentru fraierii mai mici).

      Eh, noi sa fim sanatosi, mai ales incepand de anul asta.
      .-= Ultima însemnare a lui Radu: 2009-2010 =-.

  • irina

    Dragilor, nu vreau să vă stric deschiderea pentru plăţi on line dar eu am păţit-o şi mi-a ajuns. Încerc să sintetizez.
    2007, proaspăt picată în Bucureşti, una din probleme : unde/cum dracu plătesc facturile ? i dont know Poştă, CEC, bănci, ATP-uri ? Nţ ! De-acasă, din fauteuils !
    Bagă Irina în funcţiune produsul numit Home bank, marca ING şi îi trimite Vodafone-ului c/v vorbiturilor. A doua zi, verificăm plecatul banilor din cont la o sucursală a simpaticului ING. Constatăm că se duse odată cu plata şi banii din TOATĂ linia de credit. hypnotized crying
    “Unde, mama lor, au dispărut ?”, întrebă je , în ordine, pe bancomatu’, pe Dumnezeu şi în final pe bancherele de la ING. Au răspuns toţi în cor : în buzunaru’ unuia din Năvodari ! Extraşi la două ore după plata on line, dintr-un ATP al BCR-ului.
    after : scos tot istoricul tranzacţiilor, constatat de stimabilii ING-işti că nu folosisem niciodată card-ul la cumpărături ci numai la bancomatele lor. Superprotejate, spun ei.
    Dă-i cu subsemnatu’ pe la Poliţie ( ceva cu ..Combaterea criminalităţii organizate & fraudelor pe bază de card ).. finally : ” Urmare peţiţiei Dvs, prin care sesizaţi efectuarea cu [sic !] cardul Dvs. în ziua.., a unor tranzacţii frauduloase în valoare de.., vă comunicăm că lucrarea a fost înregistrată în evidenţa lucrărilor penale cu autori necunoscuţi şi va fi înaintată Parchetului…” bla bla..bla..
    Era la septembrie 2007. Nu s-a întâmplat nimic de atunci. Coana ING, cu tot device-ul dumisale, a înghiţit găluşca şi a susţinut că nu, nu plata on-line fu baiu’, ci probabil furatul datelor cardului prin bandă magnetică, camere plasate deştept..Unde, vere, în incintele voastre ? Bancomatele ăstora nu-s prin tufişuri, ci absolut toate înăuntru filialelor.
    În fine.. bine că măcar nu mi-au pus-o mie în cârcă ! praying De atunci însă mi s-a tăiat chefu' de plăţi din fotoliu.
    Scuzaţi lăţimea commentului !
    .-= Ultima însemnare a lui irina: 18 : 12 : 45.12.2009 =-.

  • cip

    am observat si eu magaria facuta de emag. am scris ceva despre asta pe blog-ul meu. Ma mir ca ai reusit sa faci atat de multe poze…la mine abia abia daca a mers site-ul.
    (nu am cumparat nimic, deoarece ceea ce ofereau ei nu era ceea ce imi doream eu)

    .-= Ultima însemnare a lui cip: EMAG si-a batut joc de clientii sai chiar in noaptea de Revelion =-.

  • Doro

    Idem, dezamăgită. Intenţional să-mi cumpăr hardul extern mult visat. Emag era o firmă faină, nu ştiu cum au reuşit să distrugă revelionul atâtor oameni…
    .-= Ultima însemnare a lui Doro: Filantropica, ăi milă dă mine! =-.

  • Dus cu gândul

    Eu sper, pentru imaginea lor, că ştiu să-şi ceară scuze şi să dea vina pe un formular prost conceput, în care nu apar reducerile.
    Şi eu am plasat două comenzi în noaptea de Revelion, nu mă întrebaţi cum, cu greu, măcinând din dinţi împotriva unui server ca de cămin cultural din Corlatele. Mă rog, reuşesc să pasez comanda (în care apare marcat clar cu verde praz reducerea nemaipomenită) finalizez comanda şi…surpriză, în istoricul comenzilor ambele jucării apar cu preţul intact, o chestie care rămâne mai mult decât enervantă în pofida cantităţii de alcool avută la bord…
    În concluzie pe data de 5 ianuarie mă prezint la showroom-ul din Bucureşti – crossing my fingers & hope for the best – că poate or avea nişte PR rămas pe rafturi, după sărbători. Iar de nu… asta e, le fac eu cadou, articol pe blog. 100% bonus, pe onoarea mea! big grin/
    .-= Ultima însemnare a lui Dus cu gândul: Tăcerea feseneilor =-.

  • fabryo

    N-am vazut pe piata de eCommerce romaneasca reduceri adevarate. Ba erau preturile initiale umflate, ba reducerea era 5-10%.

    Cat despre eMag, nu mai cumpar de la ei de ceva timp, dupa povestea cu curierul lor.